La o aruncatură de cartof: Call of Duty Modern Warfare 2

La rândul lui, sunetul pașilor mi s-a părut a fi cam inconsecvent. Nu puține au fost momentele când auzeam tropăitul unui adversar aflat la zece metri distanță, în altă cameră, pentru ca în secunda următoare să-i aud pe ai altuia doar când a ajuns la un metru de mine. Adică prea târziu.

Dintre noile gadgeturi (Field Upgrades), camera de supraveghere mi s-a părut a fi cea mai interesantă și deosebit de utilă în multe situații. Nu numai că permite supravegherea din loc sigur a unei anumite zone, dar te și avertizează când un inamic trece prin dreptul ei, atunci când ești ocupat cu alte treburi. Legat de killstreak-uri, singura jucărie nouă pare a fi o dronă cu explozibil, cu ajutorul căreia poți scoate din ecuație mai mulți jucători odată.

În speranța că hărțile vor fi suficient de multe, variate și mai ales echilibrate, iată și care sunt modurile multiplayer disponibile astăzi, la lansare: Team Deathmatch, Free For All, Domination, Hardpoint, Kill Confirmed, Search and Destroy, Headquarters, Control, Knock Out, Prisoner Rescue, Ground War și Ground War Invasion.

Este lesne de înțeles ce reprezintă fiecare în parte, cu excepția modului Ground War Invasion. La bază, acesta este similar modului Ground War, unde două echipe a câte 32 de jucători se luptă pentru supremație pe hărți considerabil mai mari decât cele disponibile în multiplayer, având la dispoziție tot felul de vehicule terestre și aeriene, dar și bărci cu motor. Un fel de încălzire pentru Warzone 2.0, dacă vreți. Invasion vine însă cu ceva în plus: killstreak-uri ocazionale, parașutate pe hartă în anumite momente din meci, și inamici controlați de inteligența artificială a jocului, pentru un plus consistent de XP. Și să nu uit de modul co-op, disponibil în cadrul unui set de misiuni dedicate exclusiv acestuia, care revine după o absență de trei ani. Nu-i sunt fan.

Ca o paranteză, în cazul în care ați cumpărat deja jocul, iar de astăzi vă avântați în componenta multiplayer, să nu vă mire grămada de bug-uri cu care o să vă întâmpine. Sunt sigur că nici unele mecanici de joc nu sunt bine puse la punct. Ăsta-i modelul cu care ne-a obișnuit seria de niște ani încoace, ce să-i faci. Tot ce putem spera este ca dezvoltatorii să rezolve problemele majore în scurt timp, nu după un an, mai ales prin includerea unui sistem anti-cheat competent, nu porcăria cu care ne-au obișnuit până acum.

Cât despre mine, care fac parte din categoria celor care ar da cu bani într-un CoD bun nu doar pentru campanie, ci și pentru multiplayer, sper să revin cu impresii mai personale imediat ce voi avea ocazia să îl iau bine la mână. Oricât de ciudat a sunat asta.

Oare vom mai avea parte de mizerii d-astea? Sau d-astea. Sau…

P.S citește review-ul dedicat lui Modern Warfare (2019) în revista NXT LVL.

Adaugă un comentariu