REVIEW: Command & Conquer Remastered Collection
[Acest articol este semnat de Alexandru Mituchi și este înscris la concursul "Trimite-ne un Articol și Poți Câștiga Revista NEXT LEVEL". La fel ca toate celelalte contribuții, va fi publicat în revista NEXT LEVEL 1.5]
Command & Conquer: Remastered Collection marchează revenirea în forță a unei serii îndrăgite de milioane de fani. După o așteptare care a durat mai mult de 10 ani, această reîmprospătare a edițiilor originale apare pentru a salva o serie de jocuri mediocre, care au pătat imaginea francizei: Rivals a fost o dezamăgire totală chiar și pentru piața de jocuri mobile, în timp ce tentativa de mutare a universului în browserele noastre prin Tiberian Alliances a excelat doar prin mediocritate.
Chiar și C&C4, cunoscut oficial sub numele de Command and Conquer: Tiberian Twilight, este controversat printre fanii seriei și nu a avut parte de succes critic sau comercial.
Problema cu Tiberian Twilight este că a adus o schimbare de gameplay prea radicală, la care veteranii au refuzat să se adapteze din principiu. EA s-au dovedit a fi rupți de realitate, reușind performanța de a „păta” seria Command & Conquer cu idei din ce în ce mai dubioase.
Dar a fost nevoie de aceste tentative eșuate pentru ca un așa-zis druid adormit din cadrul companiei-mamă să se trezească dintr-un somn prelung și să dezvăluie tainele sfinte din vis – care descriu un veritabil remaster.
2 Comments
Lucian
pag 3 Frank Klepachi
pag 4 Tiberium Dawn
pag 4 oprimizări
pag 5 obiga
pag 5 Tiberium Dawn
pag 5 Tiberium Dawn
Vlad Costea
Merci, am corectat