Review: GRID Autosport

Doar câteva lucruri depăşesc intensitatea sportului, indiferent de unghiul din care priveşti fenomenul. Competiţia organizată se răsfrânge asupra multor elemente din structura societăţii noastre, iar acest lucru a fost demonstrat cu vârf şi îndesat de-a lungul timpului – inclusiv in domeniul auto. Pun pariu că atunci când primii doi şoferi s-au întâlnit pe un drum prăfuit, şi-au supus maşinile unei întreceri – cursa, alergarea, diferenţierea dintre capacităţile unui individ şi cele ale seamănului sau trec dincolo de graniţele fizicului, prin bariera figurativă a volanului. În esenţă, ne putem folosi de orice item existent în spaţiul nostru pentru a genera o competiţie, fie că vorbim despre minte, trup sau anexe mecanice.

Mergând mai departe, poţi descifra parţial fanatismul: chestia asta îţi intră în sânge şi iese cu greu de acolo.  Viteza, răgetul motorului, textura asfaltului rece (aţi observat cât de poetic arată o şosea la 5 dimineaţa?), ozonul din atmosferă, simpla prezenţă a metalului compus în jucării generatoare de cai putere – totul capătă conotaţii festiv-magice. Un fel de Mardi Gras cu benzină şi pistoane în locul mărgelelor şi mâncărurilor grase. Pentru mulţi dintre noi, accesul la o cursă auto se încadrează pe lista de „1000 Things To Do Before You Die”, aşa că transpunerea în mediul ludic s-a pogorât precum mana cerească. În plus, jocurile permit o libertate creativă imensă şi facilitează prin diferite metode senzaţia de imersiune în detaliile autosportului. Or, puţini alţii au înţeles mai bine reţeta echilibrului dintre arcade, simulator şi spectacol decât cei de la Codemasters Racing.

Tipii ăştia au descoperit un drum şi l-au străbătut cu mult curaj, reuşind să inoveze, alteori să improvizeze, dar întotdeauna să impresioneze. Codies fac din arcade racing ce fac Speedhunters din fotografia auto: pornografie. Expunerea grafică şi necenzurată excită, gâdilă, mângâie şi satisface – senzaţie receptată de mine neprotejat în DiRT 2, Showdown, GRID şi, mai nou, GRID Autosport. Realizat în colaborare cu experţii Autosport.com, recenta iteraţie a seriei plănuieşte să repună arcade racing-ul cu valenţe de simulator pe făgaşul caracteristic originalului, căci dezastrul provocat de GRID2 încă mai bântuie minţile multor fani.

Aşadar, era nevoie de întoarcerea la rădăcinile competitive bine oxigenate, pline de sevă şi ferm ancorate în solul sportului cu motor. Cumva, GRID Autosport trebuia să devină un soi de SHIFT2 elegant, însă cine a condus cu difuzoarele la maximum un Mitsubishi Lancer Evo IX MR-edition pe Suzuka Circuit ştie că este dificil să depăşeşti „erotismul” vulgar al car-porn-ului injectat de Electronic Arts, folosind doar avantajele oferite de o prezentare stilată, cu bun-gust. Până la urmă, ce a reuşit Autosport să facă din tot ce promitea la momentul anunţării?

grid_autosport_screenshot_PC_02
1. Mi-a oferit ocazia să pilotez o Lola la apus de soare.

12 Comentarii

  • Razvan
    Publicat august 28, 2014 8:47 am 0Likes

    Nice! Voi ramane un fan devotat NFSMW(inca mai astept o re-editare), dar jocul asta a reusit sa-mi ridice parul pe mana! Recunosc ca nu am jucat decat vreo cateva curse, dar a fost destul cat sa ma faca sa vreau jocul!

  • Bogdan
    Publicat august 28, 2014 11:54 am 0Likes
    • Razvan
      Publicat august 28, 2014 12:12 pm 0Likes
    • Razvan
      Publicat august 29, 2014 12:40 am 0Likes

      Da, da! In jocul asta m-am indragostit eu de 916! 😀

    • The Beast
      Publicat septembrie 22, 2014 10:15 pm 0Likes

      Asta e cel mai tare NFS din toate timpurile, il prefer si acum fata de ce a urmat. Iar pe locul 2 din seria NFS a fost pentru mine High Stakes (sau Road Challenge in Europa). Imi aduc aminte si acum cum ma chinuiam sa evit orice pomisor ca sa-mi ajunga banii sa repar masina, satisfactia pe care o aveam cand reuseam sa fur masina unui nefericit in cursele 1 la 1… Nu-mi explic nici acum cum au reusit EA sa strice o serie atat de buna prin niste arcade-uri de prost gust.

    • Bogdan
      Publicat august 28, 2014 1:21 pm 0Likes

      NFSMW din 2012 e remake al celui din 2005. De-asta m-am perplexat, pentru ca jocul pe care inca il astepti a aparut deja de 2 ani. Sau am inteles eu ceva gresit.

      Paralel cu topicul, mie mi-a placut foarte mult NFS:Shift – la fel ca si Autosport, o combinatie foarte reusita de arcade si sim.

    • Călin Nahaiciuc
      Publicat septembrie 12, 2014 6:05 pm 0Likes

      Nu am nimic relevant de spus, doar că simt nevoia de a lăuda Porsche de fiecare dată când cineva îl menţionează undeva. So there you go : NFS Porsche e bo$$.

  • Vira
    Publicat august 28, 2014 1:07 pm 0Likes

    True@Porche

  • Aidan
    Publicat august 29, 2014 8:29 am 0Likes

    SHIFT+ SHIFT2 sunt doua dintre jocurile mele preferate si acum. Cred ca am cateva sute de ore investite in cele doua 😀

  • screengems
    Publicat septembrie 1, 2014 6:40 am 0Likes

    Hm. Codmasters sunt creatori a unor jocuri excelente de curse de masini deoarece au stiut sa traseze foarte bine linia de mijloc dintre simulation si arcade.
    Imi amintesc cum am inceput cu Colin Macrae 2 si urmatoarele si am continuat cu Toca Race Driver(de la 1-3), Fuel, Gridurile 1 si 2, F1 2011-2012 si 2013 in plan.
    Mi-a trezit interesul acest Grid Autosport si ce pot sa spun dupa ce l-am testat cateva ore? Jocul este ok si pare un addon la Grid 2 eliminind oarecum exagerarile de acolo. Nivelul de dificultate mi se pare nebalansat (cind joc pe hard rezultatele sunt modeste reusind sa-mi indeplinesc totusi obiectivele trasate de echipa, insa pe intermediar sterg cu ei pe jos si jocul nu-mi mai ofera provocare). Pe alocuri jocul pare a fi facut in graba, la interior bordul masinilor aratind infiorator (la nfs 1 cred ca arata mai bine), insa pe exterior super car-urile sunt niste opere de arta. Fizica este uneori fortata unele masini conduse de AI rasturnindu-se in cursa fara motiv (desi ca eye kandy arata spectaculos) si damage-ul este usor dubios.
    Jocul in ansamblu este bun, o gura de oixigen pe piata jocurilor auto, raminind cu speranta ca producatorii se vor ocupa cu atentie de F 2014 poate reusind sa vada si ei o cursa reala a reginei motorsportului pentru documentare.

  • George
    Publicat aprilie 15, 2020 11:12 pm 0Likes

    Imi place si mie GTA!

Adaugă un comentariu