Sony PlayStation 5: €500 și Zero Motive Să-l Cumperi în 2020

În seara zilei de 16 septembrie 2020, Sony a decis să dezvăluie prețul pentru noul sistem PlayStation 5. Astfel, consola va costa 500 de euro și va fi disponibilă din data de 19 noiembrie (am fi putut-o avea pe 12, dar noi facem parte din „rest of the world”).

Pe parcursul unui eveniment care a durat aproximativ 50 de minute, Sony ne-a delectat cu imagini din câteva jocuri (despre care am aflat deja în cadrul prezentării din luna iunie). Iar la final, gigantul nipon a transmis un mesaj clar pentru Microsoft: un nou război al consolelor a început, iar jucătorii din toată lumea vor avea o misiune mult mai dificilă în a alege dintre PlayStation 5 și Xbox Series S.

Prețul este identic, puterea de procesare este apropiată (Xbox are un mic avantaj care se zvonește că va ajuta în jocurile multi-platform), însă cantitatea de jocuri exclusive este disproporționată în favoarea PlayStation.

Mai intervine și bătălia dintre PlayStation 5 (varianta digitală) și Xbox Series S: aici Microsoft are avantajul prețului mult mai bun, în timp ce Sony oferă mai mulți teraflopi și mai multe jocuri exclusive.

Însă diferența de 100 de euro își poate spune cuvântul la raft, mai ales în contextul în care mulți jucători nu au făcut încă saltul la monitoare sau televizoare 4K și economia globală nu arată prea bine. Mai mult de atât, abonamentul Xbox Game Pass oferă mai multe jocuri decât PlayStation Plus, iar acest argument este esențial în a determina achiziția unui sistem care nu are unitate optică și nu va putea niciodată să ruleze discuri cumpărate la mâna a doua sau la reduceri/lichidări de stoc.

6 Comentarii

  • Sol
    Publicat septembrie 17, 2020 1:25 am 0Likes

    E un grup demografic majoritar intre cei care au console pe care il ignori – cei care au versiunile basic (One S sau PS4 Slim), care se vor chinui rau cu jocurile noi. Ma gandesc in primul rand la Cyberpunk 2077, care desi e multi platform, zic eu ca o sa fie „gen seller”.
    Eu unul de-asta o sa fac saltul Series X. Xbox are destul de multe avantaje – Game Pass, full backwards compatibility, si – deloc de neglijat – compatibilitate cu controllerele de pe generatia actuala, deci inca si mai multi bani economisiti.

    • Vlad Costea
      Publicat septembrie 17, 2020 1:44 am 0Likes

      Ai dreptate într-o anumită măsură, dar tot sunt nemulțumit de efortul minim pe care l-au depus Sony și Microsoft pentru a pregăti jocuri bune pentru ziua lansării :))

      Eu voi mai aștepta un an sau doi pentru ca prețurile să mai coboare sau eventual să iau de cei 500 de euro un pachet care să aibă jocuri care-și merită banii. Sunt curios în cazul Cyberpunk în ce măsură va fi diferită experiența pe Xbox One X față de Xbox Series S.

  • Razvan
    Publicat septembrie 17, 2020 11:41 pm 0Likes

    Sony nu va mai lansa nici un joc pentru PS4, iar noile jocuri multi-platform au mai multe cerințe decât până acum și mă îndoiesc că își vor bate mult capul producătorii pentru a le optimiza pentru un hardware mai învechit. În plus, după cum am văzut trend-ul, prețul nu va scădea în nici un caz peste 6 luni – 1 an, așa cum nici prețul unei PS4 / PS4 Pro nu a mai scăzut de foarte mult timp.
    Așa că merită fără îndoială să se cumpere noua consolă.

  • Sol
    Publicat septembrie 21, 2020 9:31 pm 0Likes

    Probabil n-ai citit stirea in care Sony a spus ca vor continua sa suporte PS4 cu jocuri pentru inca 2-3 ani. E si in avantajul lor. Au zeci de milioane de useri pe PS4 care nu o sa faca toti saltul rapid la next gen, dar care pot aduce bani buni din vazarea de jocuri.

  • Tsunami
    Publicat septembrie 24, 2020 5:08 pm 0Likes

    De fapt Spider-man Miles Morales, Sackboy si viitorul joc Horizon vor fi si pe PS4. Exact cum Deathloop sau Final Fantasy XVI vor fi si pe Xbox, acestea fiind Timed Exclusive pe PS5.

  • Tsunami
    Publicat septembrie 24, 2020 5:11 pm 0Likes

    Commentul de mai sus ar fi trebuit sa fie un Reply la commentul lui Razvan. Anywho, foarte bun articol. Si eu sunt de acord ca nu exista absolut niciun motiv pentru a trece pe next-gen (inca). Majoritatea persoanelor care mi-au zis ca vor schimba consola in 2020 o fac pentru 120 de fps in Gears 5 sau Destiny 2.

Adaugă un comentariu