CM Storm Ceres 500: Un Headset Cool Pentru PC şi Console?

CONECTICĂ

CM Storm Ceres 500 se poate conecta atât la PC, cât şi la consolele Xbox 360 şi PlayStation 3, folosind cablul USB standard, respectiv cablurile speciale oferite în pachet. Legat la calculator via USB 2.0, headset-ul foloseşte un chip audio propriu şi oferă controlul volumului pe fir, alături de funcţia mut destinată microfonului şi un sistem de Chat Volume Control, util în jocurile online. Utilizarea împreună cu o consolă implică un proces de instalare puţin mai complex, indicat în ghidul tipărit, inclus în pachet, dar păstrează toate funcţiile de bază oferite de headset.

TEST AUDIO – MUZICĂ

Pentru primul test audio – cel muzical –, am ales două albume digitale, în format FLAC: The Blueprint, probabil cel mai bun album al lui Jay Z, şi Gorillaz – The Singles (2011). Ambele sunt definite de bogăţia buchetului sonor şi calitatea producţiei, sensibil reflectate de playerele MediaMonkey şi foobar2000 pe un set de căşti profesionale. Aşa cum mă aşteptăm, driverii de 40mm din dotarea Ceres 500 au suficientă putere la volum maxim, fără a distorsiona grav sunetul. Vocea şi basul s-au împletit fără să-şi încalce teritoriul predefinit, iar instrumentalul funky din piesele Gorillaz a sunat bine. Profunzimea şi textura muzicii se încadrează în valorile normale ale unor căşti de gaming eficiente, chiar dacă sunt departe de ce aţi putea audia într-un studio sau la Hochmeister Ghinea acasă.

TEST AUDIO – GAMING

Testul audio din mediul jocurilor a durat ceva mai mult şi a necesitat notiţe, fiindcă headset-ul CM Storm Ceres 500 a fost o veritabilă surpriză – majoritar pozitivă. De data aceasta am ales Battlefield 3, Dead Space şi SHIFT2, trei jocuri cu o implementare impresionantă a sunetului. Pentru BF3 am selectat modul War Tapes şi Enhanced Stereo Mode, efectul obţinut depăşind lejer nivelul „exploziv”, datorită amplificatorului de başi încorporat. Focurile de armă au răsunat clar între clădiri, schimbându-şi cu totul percuţia şi reverberaţia în interiorul camerelor. Vocile personajelor s-au auzit clar, răspicat, iar poziţionarea 3D a funcţionat perfect. De fapt, senzaţia completă a fost una de imersiune în simfonia războiului, partea audio împletindu-se armonios cu cea video.  În Dead Space, atmosfera tensionată a transpirat pur şi simplu prin difuzoare, numai că eu aş miza pe aşezarea perfectă a cupelor pe urechi, volumul ridicat şi senzaţia de izolare oferită – nu neapărat pe tehnologia din spatele magneţilor. Totuşi, Ceres 500 au fost căştile perfecte pentru a retrăi drama horror-spaţială în care este captiv Isaac Clarke, cel puţin din rândul exemplarelor testate de mine până acum. Am trecut apoi la SHIFT2, sursa mea preferată de pornografie auto. Pe circuit, CM Storm Ceres 500 au demonstrat cu brio de ce volumul ridicat şi claritatea joaselor contează atunci când pilotezi un Shelby virtual: graţie forţei izbitoare a sunetului, am simţit că sunt absorbit de turbosuflantă, zdrobit în pistoane şi aruncat prin toba de eşapament, într-un ciclu sonor ce mi-a adus aminte de cutremurul provocat de migraţia unei turme de bizoni. Aşadar, odată cu această ultimă descriere, cred că „imaginea” acustică rezultată din testarea headset-ului Cooler Master a devenit suficient de clară pentru toată lumea. Ceres 500 chiar reprezintă o alegere demnă de luat în seamă!

Ceres_500_08
Mărturisesc că le preferam wireless.

CONCLUZII

CM Storm Ceres 500 este un headset ce oferă mai mult decât eram tentat să cred atunci când l-am conectat prima oară la PC şi consolă. Masiv, aspectuos, construit cu respect pentru noţiunea de fiabilitate, Ceres 500 pierde puncte serioase la capitolul ergonomie, în ciuda greutăţii reduse şi pernelor pentru urechi cu format circumauricular, deoarece modulul de control hidos şi povara firelor prost gândite sunt un impediment în calea confortului deplin. Calitatea sunetului este desupra mediei pentru un model de clasă mijlocie şi cu certitudine livrează un raport calitate/preţ fantastic (~60).

SPECIFICAŢII TEHNICE

Diametru difuzor: 40mm
Bandă de frecvenţe: 20 – 20,000 Hz
Impedanţă: 32 Ω
Sensibilitate(@1kHz): 116dB ± 4dB
Conector: 3.5 mm, jack headphone
Lungime cablu: 3m

2 Comentarii

  • Ziskele
    Publicat august 6, 2014 10:08 am 0Likes

    Par grele, raman la Philips-urile mele SBC HP250 vechi de zece ani. :-w

  • Mihai Ioan
    Publicat august 6, 2014 10:24 am 0Likes

    la 116 db cred ca iti infunda bine urechile! 😀

Adaugă un comentariu