REVIEW: APEX Legends

Heroes of Might

Acum, după ce am stabilit că APEX are o fundație solidă pe care se bazează, și tocmai de aceea a fost adoptat atât de repede de un număr imens de jucători, hai să intrăm un pic în detaliu. Bănuiesc că e toată lumea familiarizată cu mecanicile unui Battle Royale. În primă fază, un număr mare de jucători e aruncat în sălbăticie, pe o „ditamai” harta. Ajunși jos, toți pornesc cu șanse egale, însă urmează o goană nebună după un echipament cât mai bun – loot. Apoi, treptat, zona de măcel a hărții se restrânge, iar când aceasta s-a restrans de tot, ultimul jucător (sau grup) care rămâne în viață este declarat câștigător. Bineînțeles, se poate întâmpla ca partida să se încheie mai repede, dacă echipele adverse au dispărut înainte să se închidă ultimul cerc.

O parte dintre eroi.

APEX urmează aceleași principii, însă are specificul lui, care îl diferențiază de majoritatea jocurilor de acest gen. În primul rând, nu există un mod de joc Solo (deocamdată), ci fiecare jucător face parte dintr-o echipă alcătuită din 3 combatanți. Ai libertatea de a te despărți de ea și să îți faci de cap dacă vrei, doar că e foarte posibil ca șansele să fie împotriva ta.

A doua mare diferență este că la începutul fiecărui joc îți poți alege o „legendă” cu care să joci. La fel ca în Overwatch, fiecare personaj are abilități speciale care vor schimba complet felul în care joci și care, la rândul lor, încurajează munca în echipă. Jucătorii sunt obligați să formeze echipe din a căror componență nu pot face parte eroi cu abilități similare.  Alegerea poate fi o problemă dacă nu apuci să-ți alegi primul personajul preferat, așa că ar fi bine ca la început să experimentați cât puteți cu toate, ca să vă obișnuiți cu abilitățile, avantajele și dezavantajele specifice fiecăruia. Fiți liniștiți, cu 8 eroi – 6 jucabili de la început, 2 ce pot fi deblocați cu un anumit număr de puncte care vin la fiecare level up, fiecare meci devine foarte dinamic și rareori se va întâmpla să aveți aceeași experiență de două ori.

Ne pregătim de lansare.

Eroii sunt destul de bine echilibrați, nu prea există abilități care să avantajeze clar vreunul dintre ei, iar cei de la Respawn au promis că vor oferi noutăți în acest sens – unul tocmai urmează să se lanseze cu primul Sezon al jocului.

Evident, dacă jucați cu prieteni, fiecare dintre voi poate să se specializeze cu eroul pe care îl preferă – doar asigurați-vă că cel puțin unul dintre voi are abilitățile de medic, căci ajută mult.

Personal, prefer să joc ori cu Wraith, descrisă ca un Interdimensional Skirmisher, ori cu Bloodhound – Technological Tracker, în funcție de care dintre ei e disponibil atunci când îmi vine rândul să aleg. Wraith poate să intre pentru câteva secunde în vid dacă este în pericol – ceea ce practic o face aproape invizibilă pentru câteva secunde, timp în care nu poți face pagube, dar poți de exemplu să te ascunzi din calea inamicului, cât să ai timp să te peticești un pic. Bloodhound poate detecta inamicii aflați în imediata apropiere sau chiar urmele acestora, făcând localizarea lor mai ușoară – ajută foarte mult atunci când nu ești sigur dacă încăperea în care vrei să intri prezintă siguranță.

3 Comentarii

  • Stefan
    Publicat martie 25, 2019 9:58 am 0Likes

    Super. Nu alm auzit de el până acum.. de fapt singurul Battle Royal pe care îl joc e Pubg.. tin mai mult la un joc realist.. motiv pentru care nu am încercat Fortnite. Mulțumesc pentru review

    • KiMO
      Publicat martie 25, 2019 10:05 pm 0Likes

      Blackout rulz! 🙂

    • Adrian Dobrescu
      Publicat martie 27, 2019 3:26 pm 0Likes

      @kimo ieși acas’ lol.
      @Stefan, ma bucur că ți-a fost util review-ul, dă-i o încercare și lui Apex, poate îți place.

Adaugă un comentariu