[Acest articol este semnat de Andrei Hriscu și este înscris pentru concursul "Trimite-ne Un Articol și Poți Câștiga Revista NEXT LEVEL"]

Viaţa era mult mai simplă în anii 1990: nu aveam YouTube, Netflix sau Facebook. Poate nici acces la un PC sau o consolă de jocuri. Dar asta nu ne oprea să fim gameri.

Gaming-ul a evoluat foarte mult în ultimii 30 de ani.  Acum suntem obişnuiţi să avem la îndemână sute de jocuri fără a părăsi confortul propriilor case. Mai mult, astăzi nu trebuie să ne mai cărăm cu unități centrale, cabluri, periferice și monitoare cu tub – fără a ne mai deplasa, putem juca titlurile preferate cu prieteni aflaţi la orice distanţă și de orice naționalitate sau vecinătate.   

Din păcate (sau poate din fericire), nu am avut parte de acest lux în perioada anilor 1990. Gaming-ul era pe atunci sinonim cu sălile de jocuri unde entuziaștii de pixeli interactivi se adunau pentru a juca sau pentru a viziona cele mai noi și impresionante invenții ale unei industrii promițătoare. 

Deşi iniţial sălile de jocuri se bazau pe aşa-zisele arcade-uri unde îţi puteai cheltui fisele pentru a obține vieţi în Street Fighter sau Final Fight, acestea au pierdut în timp teren în fața unor console precum Super Nintendo, Sega Genesis sau PlayStation. Odată cu dezvoltarea tehnologiei,  gamerii au ajuns să aibă sistemele acasă sau să fie trecuți într-un tabel desenat cu pixul de un admin care îi taxa la oră.