Avem cele 13 clanuri mari, la care se adaugă și alte clanuri minore și ființe supranaturale precum fantome, strigoi și vârcolaci. Peisajul este completat de societăți secrete ale oamenilor ce știu de existența băutorilor de sânge și îi vânează, iar rezultatul oferit de acest univers al confruntărilor tribaliste generează o diversitate de pretenași și de “dujmani”. 

 De asemenea, membrii echipei de șoc se schimbă de-a lungul timpului, fiecare personaj având o personalitate distinctă. Prin dialog îți este dezvăluit lore-ul, care creează legături între personaje și include chiar glumițe pe seama lui Christof – omul medieval care prin anii 2000 se uită la mașini și vede căruțe de fier fără cai care gonesc și nechează strident, fapt ce îl neliniștește teribil.

Un defect al jocului, dar care pentru mine nu a contat deloc, este faptul că devine un dungeon crawler infinit. Pe finalul fiecărui capitol, totul pare repetitiv. Din fericire, modificările din peisaj sau timeskip-ul de la mijlocul jocului salvează parțial această senzație. 

Unele misiuni au 3-4 niveluri care trebuie explorate până la îndeplinirea obiectivului sau confruntarea cu bossul de județ. Din păcate, unele lupte arată ușor penibil, cu lovituri și abilități generate de o mecanică de tip “roll of the dice” care poate sau nu să aibă efect. Atunci când inamicul are atribute dezvoltate, vei observa că ratezi mai frecvent și nu prea marchezi. Dar nimic nu stă în calea lu’ Christof și a brigăzii sale… nici măcar mileniul 3. Mai ales când există o fărâmă de speranță pentru reuniunea cu măicuța Anezka.