În Disco Elysium, lucrurile au tendința să ia o turnură extrem de interesantă atunci când dai greș și chiar recomand să nu vă feriți de fail-uri, ci să mergeți înainte și să vedeți ramificațiile pe care le pot avea. Destul de clasic RPG-istic până acum.

Dar skill-urile influențează mult mai multe lucruri. De exemplu, pot vorbi cu tine. Pot vorbi între ele și poți să ai două skill-uri care îți dau sfaturi diametral opuse. Pot fi păcălite de personaje sau de alte situații și niciodată nu poți să ai 100% încredere în ele. Chiar dacă ai foarte multe puncte în logică, de exemplu, nu e obligatoriu să tragi concluziile corecte pentru că logica poate fi păcălită și se recomandă să asculți și alte opinii. E o chestie care e mult mai mișto în practică decât reușesc eu să o explic aici, sincer… dar e o chestie care adaugă enorm la farmecul lui Disco și îl scoate din tiparele RPG-urilor obișnuite.

Încă o mecanică interesantă de joc o reprezintă Thought Cabinet-ul. Funcționează destul de simplu – mergând prin lume, sesizând chestii și vorbind cu oamenii, îți vin tot felul de idei pe care poți alege să le aprofundezi sau să le ignori. Gânduri precum Volumetric Shit Compressor, de exemplu. Sau anumite genuri absurde de muzică, sau dacă superioritatea rasială chiar e o chestie, sau tot felul de alte lucruri. Chestiile astea nu sunt doar de formă, ci influențează skill-urile și abilitățile pe termen lung. De altfel, tot skill points sunt folosite pentru a achiziționa slot-uri noi în thought cabinet sau pentru a uita anumite gânduri duse până la capăt ca să eliberezi un slot și să pui altă idee la marinat. Iar cum skill points nu sunt niciodată destule, o să treceți prin joc de vreo 3 ori ca să descoperiți tot ce e ascuns acolo.

Sunt niște mecanici simple care asigură o rejucabilitate enormă – practic, două playthrough-uri nu vor fi niciodată identice, iar doi oameni nu vor avea aceeași experiență – după cum sper că veți citi și în rândurile de la Marco; chiar vorbeam cu el a doua zi după ce s-a lansat jocul și aveam experiențe foarte, foarte diferite in-game. 

 Pe lângă toate astea, în funcție de dialogurile pe care le ai și acțiunile pe care le iei, poți fi Hobo Cop, Apocalypse Cop, Superstar Cop, Honor Cop, Sorry Cop și probabil mai sunt câteva trait-uri pe care le-am ratat. Fiecare din astea or sa vină cu consecințe, iar lumea se va comporta diferit, chestie care nu doar că deschide, ci sparge porțile către rejucabilitate. Ok, la primul playthrough m-am comportat cumva relativ normal, cu câteva excentricități, dar abia aștept ca în viitoarele să fac roleplaying de Hobo Cop, de exemplu. Sau de ce nu, my own Fear and Loathing cop și să bag toate drogurile și băuturile pe care le găsesc în mine și să văd ce se întâmplă. Jocul n-o să dea game over decât dacă muriți și nu există nicio obligație să te ții de main quest.