REVIEW: DISCO ELYSIUM

Behold, there are millions of them down there. The first time, the last time. The smoke in her mouth, the potted flowers, the faces: turning, changing.

Un mic avertisment, Disco Elysium este un joc în care peste 95% din activitatea ta se desfășoară prin citit. În afară de plimbat între locații, tot gameplay-ul este bazat pe citit text. Inclusiv “combat-ul” este un skill check. Producătorii spun că sunt peste 1 milion de cuvinte în joc, ori după 28 de ore petrecute în el, am tendința să-i cred. Extrem, extrem de mult dialog, majoritatea de cea mai bună calitate văzută în vreun joc video. Unele chestii posibil să fie în plus, dar țineți cont că nu trebuie să mergi pe absolut toate liniile de întrebări într-o conversație. 

Dacă sunteți genul de player care dă skip peste cutscene-uri în jocuri, Disco Elysium nu e pentru voi. Dacă ați jucat vreodată un D&D sau vreți să vedeți dacă Disco detronează Planescape, atunci e must-play.

Mă tot joc de peste 20 de ani, așa că pot să zic că am prins anumite jocuri pe care le numesc “de generație”. Jocuri ca Planescape Torment, seria Neverwinter’s Nights, seria Icewind Dale și seria Baldur’s Gate. Cât de mult am trecut de vremurile când ieșeau trei jocuri pe care le pot numi de generație pe an. Acum, nu sunt sigur că pot numi trei jocuri de generație în ultimii 3 ani.

Când le numesc așa, mă refer la faptul că jocurile astea sunt atât de bune încât vor fi jucate mai departe timp de generații. Cum toți am jucat Pac Man, ceva urmaș al lui Space Invaders, Pinball, o formă sau alta de Mario sau Pokemon.

Pentru mine, Disco Elysium este un joc de generație, pe lângă jocul anului 2019. Îndrăznesc să spun că e probabil jocul deceniului (2010-2019). E apărut exact la momentul potrivit, exact pe sfârșitul unei epoci, înainte de începutul alteia care pare atât de futuristică. E apărut exact în momentul în care libertatea de exprimare începe să fie din ce în ce mai sugrumată, în care extrema dreaptă adună simpatizanți în număr record. Sau în momentul în care un sondaj ne arată că 70% din tinerii intervievați ar susține comunismul. Viitorul trecut îndepărtat nu mai sună atât de fără sens, în context. 

Avem nevoie de mai multe jocuri ca Disco Elysium. Avem nevoie să înțelegem oamenii și genul de întrebări pe care trebuie să ni le punem ca oameni. Sau să ne lase să le ignorăm complet. 

Scriitura este excepțională și matură din toate punctele de vedere. Am râs cu lacrimi la unele chestii, altele m-au întristat, iar altele m-au luat prin surprindere. N-am simțit în niciun moment dezamăgire. Chiar dacă au contribuit la scris toți oamenii care au lucrat la joc, indiferent de funcția lor, au reușit să păstreze cumva tema. Ajută când tema permite nebunie completă. Cred că am mai zis-o în articol, dar nu mă deranjează absolut deloc tona de text, mai ales că e așa de bun.

Leave a Reply