REVIEW: Jedi Outcast și Jedi Academy
[Acest articol îi aparține lui Cătălin Marius și este înscris pentru concursul "Trimite-ne Un Articol și Poți Câștiga Revista NEXT LEVEL"]
Când a fost lansat Jedi Knight II: Jedi Outcast, eram un puștiulică de 5 ani. Cu toate acestea, au mai trecut 4 ani până când am avut prima dată contact cu seria Jedi Knight, prin Jedi Knight III: Jedi Academy (succesorul lui Jedi Outcast).
Fiind mic, mă impresionau luptele cu Jedi, îmi plăcea să controlez virtual un lightsaber și să îl pot folosi pentru a ucide inamici, nu profitam prea mult de force powers și, dacă nu erau incluse în tutorial, cred că nici nu mi-aș fi dat seama că există.
Am crescut, dar fascinația mea pentru seria Jedi Knight nu a apus. Pe de o parte fiindcă vorbim despre un joc extraordinar, pe de altă parte fiindcă nu a mai existat nici un alt joc Star Wars care să se ridice la nivelul seriei produse de Raven Software… cel puțin nu în materie de lupte cu lightsaber.
Undeva pe la 13 sau 14 ani am apucat să joc și Jedi Outcast. Mecanicile de luptă sunt ceva mai slabe decât în Jedi Academy, nu mai puteam mânui dual lightsaber sau staff lightsaber (așa cum avea Darth Maul in Episodul 1) și anumite acrobații nu mai puteau fi făcute… ca să nu mai menționez că te poți poziționa lateral față de inamic pentru a-l lovi cu piciorul – o mecanică abuzată în multiplayer, unde serverele o permit.
2 Comentarii
Lucian
pag 3 Ceea mi-a plăcut
pag 3 force lightening
pag 3 pentru ca a izbuti
pag 4 pentru relua contactul
pag 6 în tip ce echipa
pag 6 expirarea timului
pag 7 proprile niveluri
pag 8 nu au știu
may the force be strong with you
Vlad Costea
<3