Gata cu firmiturile. Acum am primit o felie întreagă! După o serie de scurgeri de informații și aluzii, astăzi a venit și confirmarea. Dar tot dintr-o sursă neoficială (evident), iar mie a început să-mi miroasă a scamatorie de marketing, căci ca și în cazul primei „scăpări”, teaserul ăsta a dispărut de pe YouTube la fel de brusc cum a apărut.…
Nu mai este niciun secret că Rainbow Six Siege o duce foarte bine, iar cei care îl joacă în mod constant probabil că nu ratează niciun trailer de promovare al conținutui ce urmează să-i fie adăugat. Nu ca mine. Și cum se apropie Sezonului Doi din Anul Trei, cei de la Ubisoft s-au gândit să ne facă o prezentare sumară…
Cineva s-a gândit să facă și grozăvia asta, iar eu sunt ultimul care află? Dar nu, nu e nicio tragedie. Japonezii de la Capcom au înregistrat un succes deloc de neglijat cu jocul Monster Hunter: World, dar nici o franciză cinematografică bazată pe universul Monster Hunter nu li s-a părut că ar fi o idee rea, altfel nu-i dădeau undă…
De miercuri până mai ieri, am trăit sub un bolovan, așa că anunțul ăsta mi-a scăpat. Jet Shreff, Engineering Lead la Santa Monica Studio, ne-a dat de veste că opțiunea Photo Mode a devenit disponibilă în God of War. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ne putem așeza frumos pe scaunul regizorului și să interacționăm cu God of War prin lentila propriei…
În niciun caz doar cu David Beckham care, deși s-a retras din activitate, a acceptat fără probleme să joace în echipa PES 2019. După un parteneriat de zece ani, Konami a renunțat cu ușurință la licența UEFA pentru Pro Evolution Soccer, care a fost înșfăcată imediat de către cei de la EA pentru FIFA 19, conform spuselor unui gură-spartă. Însă…
Nu este un anunț oficial, ci o scăpare a unui comentator sportiv din Olanda, care a dat din casă chiar pe post, fără ca măcar să-și dea seama. Evert ten Napel, comentator al televiziunii Fox Sports, a vorbit în cadrul unei emisiuni despre cum și-a pus amprenta vocală în jocurile FIFA, exprimându-și la un moment dat entuziasmul pentru introducerea Ligii…
Țineți-vă bine de castravete! Creatorii unuia dintre cele mai bune și amuzante seriale de televiziune, Rick and Morty, au primit undă verde de la Adult Swim pentru realizarea a încă 70 de episoade! Sezonul 3 al serialului a tras cortina în octombrie anul trecut, iar atât publicul, cât și creatorii lui, Justin Roiland și Dan Harmon au așteptat nerăbdători să afle…
Nu știu cum se face, dar avem parte de un sfârșit de săptămână interesant în materie de gratuități, dacă ne referim strict la jocuri pentru PC. După jocuri precum Mini Ninjas și The Flame in the Flood, pe care încă mai aveți timp să le apucați dacă nu cumva le dețineți deja, astăzi i-a venit rândul lui Stories: The Path…
Shadow of the Tomb Raider: aproape $100 milioane pentru a fi realizat, $35 milioane pentru marketing
Dacă ați dat deja cu ochii de primul trailer, primele capturi de ecran și informația despre edițiile jocului Shadow of the Tomb Raider în știrea noastră de acum câteva zile, a sosit momentul să aflați și ce sume înghite pentru a fi realizat și promovat, dar mai ales ce înseamnă asta. Pentru Square Enix, Shadow of the Tomb Raider nu…
A tot umblat pe net în ultima vreme o captură de ecran cu o listare accidentală a mai multor jocuri, care includea multe titluri ce nu au fost anunțate încă în mod oficial. Treaba s-a întâmplat pe site-ul Walmart Canada (un fel de Altex, dar mai mișto), iar listarea a dispărut la fel de repede cum a apărut. Cineva a…
Nu mai este deloc o surpriză că cei de la Activision și-au făcut un obicei din a ne servi reciclări ale unui titlu mai vechi și să le vândă apoi la preț de joc sau expansion proaspăt, ca apoi să îl recicleze fără pic de jenă și pe acesta, și s-o țină tot așa până la moartea seriei respective. De…