Mă ridic și încep să mă uit în jur, tremurând. Găsesc haine aruncate prin toată camera. O cămașă. O pereche de pantaloni. UN pantof. Doar unul. Ce ciudat, parcă lucrurile astea veneau în perechi. E o cravată agățată de ventilator de care mi-e frică. De ce mi-e frică de cravată? Sunt absolut sigur că dacă nu sunt atent, o să încerce să mă omoare. Nu fii bou, nu poate să te omoare o cravată! 

Ești sigur? Universul ăsta nu e ca oricare altul. 

Reușesc să-mi pun cămașa, sacoul, pantalonii, UN PANTOF și cravata începe să vorbească cu mine. Pare că vrea să se distreze. Nu, nu râde de mine, râde cu mine, e ok. Îmi place cravata asta, are idei proaste care mi se potrivesc. 

Mă duc în baie. Nici baia n-a scăpat de dezastru. Ceva inuman s-a întâmplat în camera asta de hotel. Mă uit în oglindă și o față hidoasă pe care nu o recunosc se uită înapoi la mine și mă sperie groaznic. Nu e normal ca un om să arate așa. Sunt om oare? Cu expresia asta, nu pot să fiu sigur de nimic. Încerc să scap de ea, dar nu-mi iese, oricât aș încerca. Mă uit mai în detaliu la fața din oglindă și încerc să aflu cine e alcoolicul ăsta care se uită la mine, dar cu cât încerc, cu cât doare mai tare.