What is Elysium? Everything.

Ies din baie, ignor dezastrul, văd geamul spart, dar nu-s în stare să fac legătura, e ok. Sunt desculț. Oare unde e celălalt pantof? Nu e nicăieri în cameră. Ies din camera de hotel și ajung pe hol. O damă ascultă muzică. Un radio scoate ceva sunete. E ceață. Doar în capul meu, dar e ceață. O scrumieră. Țigări. Mmmmm, țigări. Trebuie să fac neapărat rost de țigări. Nu știu cine sunt, unde sunt, sau cum mă cheamă, dar știu că TREBUIE să fumez o țigară ACUM.

Mă bag în seamă cu dama, avem o discuție interesantă, am impresia că mă cunoaște, dar nu vrea să zică. Mmmmm, miroase bine. Trebuie să o am. Trebuie să încerc. Dau greș, migrena devine o explozie și nu mai sunt în stare să-mi controlez gura în timp ce scoate cuvinte aleatoare și ajung să o întreb dacă e de-acord să arunc un f***t în ea, sau ceva pe-acolo. Izbucnește într-un râs isteric și mă roagă să repet, iar eu ca prostul, mai zic o dată aceeași tâmpenie. E mai ciudată ca mine, pare flatată cumva prin tot amuzamentul și hohotele de râs și mă refuză politicos. Sincer, mă așteptam la ceva mult mai rău.

Îmi zice că sunt polițist. Probabil glumește. În stadiul ăsta, e imposibil. Îmi zice că nu e vinovată și că o să regret că am fost sincer cu ea, după care se întoarce în camera ei.

Cobor. Scenă. Karaoke. TREBUIE SĂ FAC KARAOKE. Neapărat. E pe listă, la fel ca fumatul. 

Sunt polițist. Sunt dependent de țigări și karaoke și alte substanțe pe care urmează să le descopăr.

În spatele hotelului atârnă un cadavru de o creangă de copac de o săptămână, iar eu sunt polițistul trimis să deslușească misterul. Ce hilar. Eu am cea mai mare migrenă din istoria acestui univers și îmi lipsește un pantof.