REVIEW: Jedi Outcast și Jedi Academy
Dar în ciuda faptului că mecanicile sunt ceva mai slabe decât în Jedi Academy, sistemul de lightsaber combat tot este foarte bun – chiar și pentru standardele de astăzi. Însă Jedi Outcast se distinge față de Jedi Academy la un capitol important: povestea.
Jedi Academy are și el o poveste captivantă, întrucât prezintă exact acea fantezie de a intra în pielea unui ucenic jedi. Începi din ipostaza unui ucenic aflat sub îndrumarea unui maestru și, pe parcursul misiunilor, crești în rank și abilități. Dar Jedi Outcast mi se pare că are o poveste mult mai epică.
Joci rolul lui Kyle Katarn și intri în pielea unui cameleon al forței. Kyle este un fost soldat imperial, care a lucrat în trecut ca mercenar, a încercat să fie jedi, după a ales să revină la meseria de mercenar. A renunțat la puteri în jocul anterior (Mysteries of the Sith), când a fost sedus de partea întunecată a forței. Dar în stilul caracteristic al întoarcerilor la 180 de grade, Kyle a revenit de partea luminii după ce ucenica sa Mara Jade (care urmează să-i fie soție lui Luke Skywalker în Expanded Universe) se luptă cu tine, capitulează și îți trezește compasiunea.
În Jedi Outcast, Kyle Katarn revine la fostul său job de mercenar și jură să nu mai pună mâna pe o sabie laser… la fel cum se jură unii că nu mai pun gura pe sticlă și mâna pe păcănele. Totul merge bine până când un dark jedi îi omoară iubita în timpul unei misiuni, iar confruntarea se dovedește a fi dezastruoasă.
2 Comentarii
Lucian
pag 3 Ceea mi-a plăcut
pag 3 force lightening
pag 3 pentru ca a izbuti
pag 4 pentru relua contactul
pag 6 în tip ce echipa
pag 6 expirarea timului
pag 7 proprile niveluri
pag 8 nu au știu
may the force be strong with you
Vlad Costea
<3