“What the fuck is Disco Elysium?!” — Am auzit întrebarea asta de foarte multe ori în ultimele câteva săptămâni, imediat după ce le răspundeam celor care mă întrebau ce mă mai joc. Probabil sunt câțiva dintre voi care se întreabă același lucru. Ce e ciudățenia asta și de ce e în revistă? Și ce-i cu artwork-urile astea? În următoarele pagini, sper să reușesc să vă răspund. De fapt, nu să reușesc doar să vă răspund, ci să vă conving să îl cumpărați, pentru că avem neapărat nevoie de mai multe jocuri de genul ăsta.

What is Disco? Everything.

Răspunsul scurt ar fi că Disco Elysium este un adventure/CRPG izometric cu reguli similare D&D-ului în care depinzi foarte mult de skill-uri și de zar. Doar că e mult, mult mai mult de atât. E un proiect început în urmă cu vreo 10 ani de o mână de oameni, artiști, antreprenori, scriitori și activiști: o mișcare culturală care a creat ZA/UM Studio și care s-a transformat dintr-o campanie de D&D jucată între prieteni, într-unul dintre cele mai bune jocuri video pe care am pus mâna vreodată. La început, s-a numit “No Truce With The Furies” și am scris despre acest titlu un preview atunci când am început să scriu pe NIVELUL2. Din fericire, au luat decizia să îi schimbe numele în Disco Elysium și consider că alegerea este mult mai reprezentativă și mai ușor de recunoscut. Cu toate astea, pe măsură ce joci, îți dai seama totuși cât de potrivit ar fi fost și “No Truce With The Furies”, PENTRU CĂ UNEORI EFECTIV N-AI CUM SĂ TE ÎMPACI CU FURIILE, ORICÂT ÎNCERCI, FIR-AR AL DRACULUI.

Inland Empire

Jocul s-a lansat pe 15 octombrie 2019, iar eu aveam să încerc cât pot de mult să intru în caracter, că doar vorbim despre un RPG adevărat. Unul cu role-play. Așa că am cumpărat 4 beri, am dat dublu click pe icoana de pe desktop și…

M-am trezit cu cea mai de căcat migrenă care a existat vreodată pe fața pământului. Efectiv e atât de rău încât s-a dus p**ii de suflet orice urmă de conștiință și tot ce a rămas e creierul de reptilă care zace în fiecare dintre noi. Tot ce înseamnă evoluție și umanitate a dispărut complet de pe fața pământului. Bănuiesc că asta se întâmplă când încerci să umpli vidul ăla care îți ține loc de suflet cu orice formă de alcool și droguri pe care ai reușit să pui mâna. Vocile din capul meu încep să se stabilizeze, știu că am 4 la inteligență, 3 la psihic, 3 la putere (adică 9. Nu, stai, e 3) și doar 2 la orice înseamnă funcție motrică – capacitatea de a mă mișca, ceea ce probabil explică de ce zac cu fața în jos pe covor. Mai știu și ceva de Inland Empire, care mă face să SIMT chestii. Unii îi zic instinct, dar e ceva mai mult decât atât și știu că mi s-a părut o chestie super interesantă pe care TREBUIE să o am în playthrough. Stai, ce-i ăla playthrough? Ce dracu se aude?

…deschid ochii. Decorul pare să fie echivalentul complet al haosului și durerii din creierul meu. În primul rând, sunt dezbrăcat și e frig. Par a mă afla într-o cameră de hotel. Mă rog, poate e cam mult spus. Par a fi rămășițele unei camere de hotel. Sunt sticle goale peste tot, miroase absolut îngrozitor și nu e un obiect în încăperea asta care să mai fie întreg. Totul arată ca după o invezie barbară, în timpul căreia ostașii au jefuit și au violat tot ce a rămas. Aș încerca să-mi amintesc ce s-a întâmplat, dacă n-ar durea atât de rău. Ce doare?

Totul.

Oare de-aia beau?

TOTUL.